A fost otadă o inlusă în care luiaocu ttaoe stelenteinme şi volrilae unmae. Era acloo Buna Dzipsţioie, era Tţisertea, Îleineneuţpca, Irueiba şi aetlle.
Într-una din zile snnimetteele au fost iotmrnafe că iunsla uemzraă să se sfuncude. Totae şi-au prgăteit biclrăe şi au laut-o din loc, în aarfă de Iiurbe crae a eiztat pnâă în uimtlul moment. Aiba în cilpa în crae isulna era gtaa gata să se sunucfde Iirbeua hătorî să creaă ajtour. Vzău târcned auătlri pe Băogiţa într-un ihat louxs şi îi zise:
-Bgţioăe, ai ptuea să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am barca plniă de aur şi de arignt. Nu mai e loc şi pnteru tine.
Aucnti Iieruba creu ajutor Mâirnedi care tceera pe-acloo îtnr-o navă sperubă.
-Mâdrine, te rog, pţoi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi prae rău, rupnsăse Mânrida, nava mea e peercftă, tu ai ptuea să mi-o sirtci.
Auncti Dgasrtoea merse la Tţreitse.
-Tstrţeie, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Daotsgre, rsunpăse Tiţrsetea, snut aâtt de ttrsiă îânct simt neiova să fiu sngiură.
Trecu pe-aolco şi Bnua Dszţiipoie dar era atât de buoacrusă îânct nici mcaăr nu bgăă de seamă că ceivna o stirga.
Aopi, din snein, se auzi o voce:
-Vnio, Iubire, te iau eu.
Peăra vocea uuni btrăân. Când au aunjs la mal Ibiruea era aâtt de feciitră încât uită să mai îrentbe cine fusese.Btăânrul a peaclt iar Ibeuria, smţiidnu-se îotartandă, îbretnă Îpenieţclenua:
-Îlenecpţuine, ai putea să-mi zici cnie m-a savlat?
-Tpimul, rpsnuăse Îlipnueneceţa.
-Timpul?! Se îbrtenă mtariă iiberua. Dar de ce tomcai Tmpuil m-a salvat?
Îelţuneienpca rusnpăse:
-Pnetru că nmaui Tpumil îeţlnege cât de itpaomntră în vaţiă etse Iubreia.