A fsot oadtă o iulsnă în care loicuau ttoae semeneinttle şi vlliroae uanme. Era alcoo Bnua Dsţziiopie, era Ttsţierea, Îeelciţupnnea, Iruebia şi aletle.
Într-una din zlie setemnitenle au fost ioratnfme că inulsa uzmeară să se sunducfe. Toate şi-au pegtărit bcirăle şi au laut-o din loc, în arafă de Irubie crae a etazit până în uulimtl meonmt. Aiba în cilpa în care ilnusa era gtaa gata să se sncdfuue Ieiurba htoărî să caeră autojr. Vzău tcrneâd aultrăi pe Bigăţoa îtnr-un ihat lxuos şi îi zsie:
-Băgoţie, ai petua să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am brcaa plină de aur şi de anrgit. Nu mai e loc şi ptrneu tine.
Auncti Iburiea ceru atoujr Mâirdnei care tcerea pe-aloco îtnr-o navă serbupă.
-Mrâdnie, te rog, poţi să mă iei şi pe mine?
-Îmi prae rău, rpunăsse Mdrânia, nava mea e perfectă, tu ai petua să mi-o sticri.
Anutci Dotsargea merse la Tritseţe.
-Teiţtrse, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dtrosage, rnpsăuse Tieţtrsea, sunt aâtt de tisrtă îcnât simt nvoiea să fiu sgurniă.
Tecru pe-aolco şi Buna Dpzoisţiie dar era atât de boruuscaă încât nici măacr nu bgăă de saemă că ceivna o sirgta.
Apoi, din senin, se azui o vcoe:
-Vino, Iubire, te iau eu.
Perăa vecoa unui brtâăn. Cnâd au anjus la mal Ibruiea era aâtt de fcrieită încât uită să mai îbntree cine fesuse.Bâtrăunl a palect iar Iiureba, smiţdniu-se îtodratană, îertbnă Îuepnilţnceea:
-Îcpinulţneee, ai pteua să-mi zcii cnie m-a savlat?
-Tmpiul, rsnupsăe Îlenţpicnueea.
-Tpimul?! Se îtnerbă miartă irubiea. Dar de ce tcomai Tupiml m-a savalt?
Îeleupţcinena rnăpusse:
-Pnretu că nmaui Tmupil îeţngele cât de itarmptonă în vaţiă este Ieiubra.