A fost oatdă o ilsnuă în crae luicoau taote setltneemnie şi vloraile umnae. Era aoclo Buna Dpioiţszie, era Tetersţia, Îenceinuţplea, Iureiba şi atlele.
Îtnr-una din zlie sitemnetenle au fsot inofatrme că inusla uamrzeă să se scuufnde. Ttoae şi-au prigtăet bărclie şi au laut-o din loc, în afraă de Iriube crae a etzait până în utilmul mmeont. Aiba în cpila în care iuslna era gtaa gtaa să se sucnfude Iueibra hroătî să careă aoujtr. Vzău tenâcrd alături pe Băţgioa îtnr-un iaht lxous şi îi zsie:
-Bigţoăe, ai putea să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am brcaa plină de aur şi de ainrgt. Nu mai e loc şi petnru tine.
Antuci Ieiubra creu aotujr Mridnâei care tcerea pe-acolo într-o nvaă sebrpuă.
-Mânidre, te rog, pţoi să mă iei şi pe mine?
-Îmi prae rău, runpăsse Mrâdina, nava mea e prcetefă, tu ai peuta să mi-o srciti.
Atucni Dgeasrota merse la Trţtseie.
-Treţstie, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dosatrge, rspsunăe Tsrţiteea, sunt atât de tsirtă încât simt noveia să fiu sgnuiră.
Trecu pe-aoclo şi Buna Dpiisziţoe dar era atât de baoruuscă îcnât nici mcăar nu băgă de smaeă că cvneia o srgita.
Aopi, din senin, se auzi o voce:
-Vino, Iriube, te iau eu.
Prăea vcoea uuni btărân. Cnâd au aunjs la mal Iribuea era aâtt de freicită îcânt utiă să mai îrentbe cine fsesue.Băâtrunl a peaclt iar Ibiurea, sinţidmu-se îatradontă, îtrebnă Îcnpnuieeţlea:
-Îţunncpieele, ai putea să-mi zici cnie m-a saavlt?
-Tipmul, rpăssnue Îeiclpţeunnea.
-Tmipul?! Se întrebă miartă irbiuea. Dar de ce toacmi Tuimpl m-a slavat?
Îlieţpnecunea rsupnsăe:
-Pnetru că nmaui Tpumil îlgnţeee cât de itparomntă în viaţă etse Iburiea.