A fsot oadtă o ilnusă în care louicau toate sinteeetnmle şi vraolile umnae. Era acolo Bnua Dţiopziise, era Trţtseiea, Îucielţnpneea, Ireibua şi alltee.
Într-una din zlie sittmenlenee au fost iamfnorte că ilunsa uramzeă să se suucfdne. Toate şi-au pătigert biăclre şi au luat-o din loc, în arfaă de Ibriue care a eziatt pnâă în umitlul menomt. Aiba în cplia în crae isluna era gata gata să se sufncude Iubirea htorăî să careă aujtor. Văzu tercând aătrlui pe Bgoţăia îtnr-un iaht luxos şi îi zsie:
-Biogăţe, ai pteua să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am barca pilnă de aur şi de aigrnt. Nu mai e loc şi pnetru tnie.
Antuci Iuribea ceru ajoutr Mdniârei crae teerca pe-acloo îtnr-o navă spruebă.
-Mâdnire, te rog, pţoi să mă iei şi pe mine?
-Îmi prae rău, rsnăuspe Mdânria, nava mea e prcetefă, tu ai petua să mi-o strici.
Atucni Dgtsaorea merse la Tţsrtiee.
-Terţtsie, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Daogtrse, rnăuspse Teiterţsa, sunt aâtt de ttrisă îcânt simt noeiva să fiu srgniuă.
Trecu pe-aoclo şi Bnua Dipzoiţsie dar era atât de brsauucoă îâcnt ncii măacr nu băgă de saemă că cneiva o srtiga.
Aopi, din sienn, se azui o vcoe:
-Vino, Iiubre, te iau eu.
Perăa veoca uuni bârtăn. Cnâd au aujns la mal Iiurbea era atât de feicrtiă înâct uită să mai îrtnebe cnie fseuse.Brăântul a placet iar Ibireua, sdnţimiu-se îroatandtă, îtbenră Îpneleeunciţa:
-Îulnpeeicţne, ai peuta să-mi zcii cnie m-a salvat?
-Tuimpl, rnupăsse Îţcnepilneuea.
-Tumpil?! Se îrebntă mratiă ibuiera. Dar de ce tocmai Tpuiml m-a salavt?
Îeclţnenpeuia ruspănse:
-Pertnu că nmuai Tmpiul îlţgenee cât de itomparntă în vţiaă este Irueiba.